DNA trimite în judecată trei persoane pentru fraudă cu fonduri europene de peste 8 milioane de lei la o fermă piscicolă

DNA trimite în judecată trei persoane pentru fraudă cu fonduri europene de peste 8 milioane de lei la o fermă piscicolă
Sursa foto: Facebook/Direcția Națională Anticorupție
Publicat: 05/09/2022, 18:14

Procurorii DNA au trimis în judecată trei persoane, dintre care una are calitatea de avocat, pentru fraude cu fonduri europene, fiind acuzate că au obţinut cu documente false peste 8 milioane lei pentru un proiect privind construcţia unei ferme de creştere intensivă a păstrăvilor şi a sturionilor în judeţul Braşov.

Potrivit unui comunicat al DNA, cele trei persoane vor fi judecate pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, săvârşite în forma autoratului, instigării şi complicităţii.

„În perioada 2011 – 2013, pe parcursul derulării proiectului finanţat din fonduri europene intitulat „Fermă de creştere intensivă a păstrăvilor şi a sturionilor în sistem inside – outside”, unul dintre inculpaţi, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, la instigarea celui de-al doilea inculpat, ar fi depus la Centrul regional Braşov şi la Direcţia Generală Pescuit – Autoritatea de management pentru POPAM mai multe documente false şi/sau inexacte în susţinerea cererilor de rambursare, obţinând astfel pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare totală de 8.522.794 lei”, se arată în comunicatul DNA.

Astfel, în cursul anului 2011, între o societate comercială şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Direcţia Generală Pescuit – Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit a fost încheiat contractul de finanţare privind construirea unei „Ferme de creştere intensivă a păstrăvilor şi a sturionilor în sistem inside – outside”, valoarea totală a proiectului fiind de 25.006.338 lei.

Conform conţinutului cererii de finanţare, proiectul a avut ca obiective crearea unei ferme piscicole moderne, productive, conform normelor şi standardelor europene, dezvoltarea unei tehnologii noi de creştere intensivă a peştilor, în sistem inside – outside, folosind sursa de apă naturală şi sistemul de recirculare, realizarea a două hale de producţie intensivă în sistem recirculant, dotate cu sisteme tehnologice standardizate, diversificarea către noi specii (sturion siberian) şi producţia de specii cu perspective comerciale bune (păstrăv curcubeu).

Ulterior aprobării proiectului, unul dintre inculpaţi, la instigarea celui de-al doilea inculpat, ar fi depus la Direcţia Generală Pescuit – Autoritatea de management pentru POPAM mai multe înscrisuri false/inexacte privitoare la proceduri de achiziţii care în realitate ar fi fost manipulate, declarând necorespunzător adevărului că toate cheltuielile ar fi fost eligibile, realizate în vederea îndeplinirii obiectivului proiectului şi în concordanţă cu legislaţia în vigoare.

Potrivit DNA, cei doi inculpaţi ar fi beneficiat de ajutorul celui de-al treilea inculpat, care ar fi întocmit întreaga documentaţie necesară aferentă avizării proiectului (achiziţie servicii de consultanţă, de asistenţă tehnică şi de execuţie lucrări şi de achiziţie utilaje şi echipamente tehnologice).

Aceste demersuri ar fi avut ca rezultat obţinerea pe nedrept, de către societatea comercială beneficiară, a unor fonduri nerambursabile în cuantum de 8.522.794 lei.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Direcţia Generală Pescuit – Autoritatea de Management pentru POPAM s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 9.115.718 lei. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Braşov, instanţa competentă să judece cauza pe fond având în vedere calitatea de avocat a unuia dintre inculpaţi, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Se schimbă banii de la 5 iunie 2024! 1.000.000 de români sunt afectați
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
„Vând cireșe cu 2 lei kilogramul” Anunțul viral al unui român. Acesta are, însa, o...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
O victorie a Rusiei în Ucraina produce frisoane pe continent: Kremlinul ar avea undă verde...
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Ajutoare de 1.450 DE LEI în România. Se fac plățile până pe 14 IUNIE
Vremea se schimbă radical în weekend. Vești de ultimă oră de la ANM
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Alin Oprea, confesiuni cu lacrimi în ochi: ”Nici nu mă născusem când deja nu mai...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Ce viitor are omenirea în Univers? „Abia vom face față unui zbor spre alte planete”
×